Geurtie era o dulceata de fata, imi spuneam in timp ce o priveam cum zorea cu prajiturele de colo pana colo in sufrageria ingusta a matusii lui Gusti. Inafara de asta era si extrem de realista. Sigur ca visa la Fat-Frumosi si cai verzi pe pereti, dar stia bine ca asta nu se intampla in realitate; cel putin nu ei. Asa ca in mintea ei ascutita de fata ne-a luat pe toti baietii, ne-a facut o analiza riguroasa la sange si a ajuns la concluzia ca sansa la romantism cel mai probabil o avea cu mine. Eu robust, ea dolofana, ne potriveam. De aceea imi arunca priviri pe furis, imi zambea si eu o ingnoram. In primul rand ca imi palcea sa ma zbenguiesc cu baietii. In al doilea rand chiar daca eram mai robust tot imi placeau fetele zvelte cu trasaturi cizelate, cu obrajii proeminenti si barbia ascutita si un mijlocel numai sa-l frangi in maini. La urma urmei eram barbat si nu trebuia sa fiu decat un pic mai frumos ca dracu si nici macar, caci toate femeile sunt lesinate dupa putina afectiune.
“Mihai,” zise Geurtie cu vocea ei ciripitoare. “Vrei o negresa?” si ridica farfuria cu prajiturele maronii plesnind de sos de ciocolata.
“Da cum sa nu?” ii zambesc neatent. Pe buze ii juca surasul acela binevoitor, iar ochii ii sticleau insetati de recunoastere. “Exceptional!” o incurajez.
Stau si ma gandesc in timp ce ciocolata se topeste in gura ca poate as putea sa o iubesc pe Geurtie daca as avea destula rabdare sa o cunosc si urata nu-i, si chiar asa sa zic ca nu are trasaturi feminine ar fi fost absurd, dar n-am rabdare. Se intoarce la fete. Sta pe langa Victoria Raita una din cele mai energice si zapacite fete din cate am vazut. Asa sunt fetele cand nu au succes in dragoste. Se duc glont la alte fete ca sa se alimenteze din drama lor si Victoria avea ceva drame la activ. Fusese si cu Gusti si cu Maxim si cu Radu si cu inca altii pe care eu nu ii stiam. Momentan e cu unul pe care probabil il chema Andrei pentru ca in loc sa ii zica pe primul nume folosea numele de familie: Oprescu. Desi Vicky era cu Oprescu, acum o vedeai ca sa jughinea cu Stan sau cu Dori. Era dragutica. Era inalta si slaba ca o scandura si avea ochii mici si migdalati caprui, o fatuca mica incadrata de bucle castanii. Insa nu ma gandeam la ea caci iesise cu multi din tovarasii mei. Ma consolam insa cu gandul ca ma voi duce eu la Cluj, la fetele mele frumoase.
Geurtie m-a condus la la gara la sfarsitul clasei a zecea pretextand ca mai conduce si pe altii. Nu era singura. Mai venise si iubita lui Gusti care lua trenul spre Timisoara. Eu plecam impreuna cu Radu care urma sa traga la Sibiu. Incerca sa para naturala si degajata cum era de obicei si eu incercam sa raman indiferent la tristetea ei. Ne lasase mie si lui Radu o caserola cu kek si se intorsese sa o potoleasca pe iubita lui Gusti care zbiera ca o apucata in urma trenului care il ducea departe pe prietenul ei. Cu cat ma apropiam mai mult de Cluj cu atat uitam mai repede de viata mea din Bucuresti, iar cand a coborat si Radu in Sibiu, eram cu totul obsedat de dorinta de intoarcere. In gara ma astepta mama mea inalta si spatoasa cu ochii inlacrimati si tatal meu caruia ii semanam leit cu atitudinea lui grava si mustata deasa si negricioasa . Primele zile am trandavit in pat mancand de ficare data cat zece.
Incetul cu incetul mi-a revenit pofta de aventura. Ieseam cu prietenii vechi seara de seara si petreceam sau jucam fotbal in tarana batatorita. Nu mi-a venit pofta de fete pana n-am cunoscut-o pe Silvia intr-o seara calduroasa de vara cand ne-am intalnit pe promenada cu Laura, o fata pe care o stiam din generala. Ea si cu prietenele ei inca trei tocmai isi luau inghetata. Una din ele era Silvia, de celelalte doua nu-mi aduc aminte. Era o unguroiaca inalta cu parul lung si moale de culoarea mierii. Avea o pereche de ochi azurii si senini inramati de gene lungi si curbate. Era tacuta si adunata. Ma uitam fermecat la ea si sangele incepea sa imi fiarba in vene. Am facut rost de numarul ei si la scut timp ii si faceam curte ca multi altii. Nici acum nu-mi dau seama prea bine cum o fata ca Silvia si-a odihnit privirea asupra unui neispravit ca mine.
Cert e ca singurele mele amintiri din urmatorii doi ani erau serile racoroase cand Silvia se lipea de mine pe Cetatuie si apoi conversatiile interminabile pe care le aveam la telefon cu ea in camera mea rece de camin. Contamplam obsedat poza ei seara inainte se ma culc. Era randul lui Gusti sa rada de mine cum in repetate randuri am ras si eu de iubita lui plangacioasa. Geurtie aparea vag de fiecare data inarmata cu emotie si o caserola cu placinta in mana.
La sfarsitul clasei a doispea eram pregatit sa fac Politehnica din Cluj care era oricum o facultate recunoscuta. Gandul revederii Silviei ma bantuia constant. Groaznica a fost clipa cand intr-o seara calduta de Mai, cand ma intorsesem in Cluj pentru cateva zile am mers si ne-am plimbat, iar ea mi-a spus cu calm ca tine la mine enorm, ca ce am avut a fost special, dar ca nu ma mai iubeste cum ma iubea ieri. As fi fost indiferent daca ar fi fost vorba de oricare alta fata, dar era Silvia-prima mea dragoste. Am plecat furtunos si urmatoarea zi am luat primul tren spre Bucuresti.
In capitala am ales sa ma ingrop in probleme si in desene pana cand am intrat primul la Politehnica. Ma salbaticisem fata de ceilalti. Ulterior aflasem ca Silvia era acum cu un ungur de-al lor, un anume Zoltan inalt si uscativ cu pleata lunga si intunecoasa indreptata cu placa si ochii reci incodeiati de dermatograf. Spre sfarsitul lui August am iesit la suprafata si am hotarat sa reiau legatura cu oamenii. Geurtie, de fapt Gertrude Comanescu intrase cu chiu cu vai la Jurnalism. Nici nu stiam ca avea inclinatii artistice. Era la fel de rotunjoara si imbujorata ca in liceu. La inceput ma plictisea cu vorbaria ei, insa in seara aceea am aflat ca de ea nu puteai sa te ascunzi. Clipind incet din ochii umezi de caprioara ma intreba:
“Ce-i cu tine, Mihai?” imi mangaie cu hotarare incheieturile degetelor.
Am ajuns sa vars tot in noaptea aia, iar ea a continuat sa ma priveasca indurerata si intelegatoare. Eram asa de insetat de razbunare incat am incercat sa o sarut. Am fost surprins cand am vazut ca nu ma lasa desi focul dragostei ardea inca viu in ochii ei de culoarea scoartei de nuc.
Dupa seara aceea mi-am facut timp sa o cunosc pe Gertrude. Nu era de origine germanica, ci doar stra-stra-strabunicii mamei ei ar fi avut o legatura, iar parintii ei s-au gandit ca era o scuza buna sa ii dea un nume mai interesant. Era placuta si dragalasa cu ideile si reactiile ei care atingeau acum altfel mintea mea maturizata. Rosea nebuneste de ficare data cand ii ziceam: “Ce faci, draguto?”
Imi raspundea cu falsa indignare: “Termina-te, Baciu!”
Ii placea sa strige oamenii dupa ultimul lor nume. Ranjeam obraznic de fiecare data. Au mai fost alte fete silfide si blonde in viata mea, insa Geurtie era constanta. De multe ori imi fortam atractia carnala fata de ea. Vroiam sa ma indragostesc complet de ea. Imi spuneam ca atractia fizica era o trivialitate. Eram deja sedus de ea.
Am realizat, cand mi-a spus intr-o doara ca a cunoscut pe unul spilcuit intrat pe pile de la Drept, cat de mult o iubeam. Devenisem turbat de gelozie si mai ales de furie cand stiam ca se mintea, ca tot de mine era indragostita. Am mers intr-o seara tarziu la ea acasa. Era imbracata intr-o pijama roz cu buline albe si avea un sal gros in jurul umerilor.
“Cand o sa incetezi cu joaca asta?” am intrebat-o furios.
“Care joaca, domn’le?” mi-a suras.
“Tu nu-l iubesti pe Robert, Geurtie!” am prins-o de umeri zgaltaind-o parca incercand sa ii scutur valul de pe ochi.
“Si tu nu esti indragostit de mine!” mi-a plesnit mainile la o parte.
“Ba cum sa nu te iubesc, Geurtie?!” i-am raspuns cu si mai multa inflacarare.
“Sigur ca ma iubesti,” a spus cu aciditate. “Dar esti tu oare indragostit de mine?”
Am tacut. Nu stiam. Era o linie vaga intre prietenie si dragoste, iar eu nu stiam unde eram. O iubeam, dar eram oare indragostit?
“Atunci lasa-ma,” a dat sa plece.
Dar ca un erou tragic, am prins-o de brat si am tras-o intr-o sarutare inflacarata de furie si gelozie. Vroia si ea insa ma impingea cu palmele ca o bezmetica. Era realista. Lucrurile acestea nu i se intamplau ei. Cu greu i-am dat drumu. Gafaiam amandoi. Abia am avut timp sa ma dezmeticesc ca Geurtie mi-a tras o palma.
“Nesimtitule…” a marait. “Lasa-ma sa traiesc!” a strigat cu vocea tremuratoare inainte sa tranteasca usa in urma ei.
Buimacit si plouat, in seara aceea l-am sunat pe Gusti sa ne intalnim la un pahar. Urma sa se insoare cu disperata in vara cand ea se intorcea de la MIT si el termina Cibernetica. Planuiau sa se mute amandoi in America dupa. Singurul lucru pe care a putut sa mi-l spuna a fost.
“Te iubeste ca un caine, boule.”
Urmatoarele cateva saptamani nu ne-am mai vazut. Eu imi gasisem o studenta in anult intai la Economie micuta si firava si pusa pe petrecere acum ca in sfarsit implinise si ea optsprezece ani. Livica o chema. Nu-i vorba, ca imi placea tare mult de ea, dar ma plictisea. Nu stia sa fie la fel de amuzanta, iar confuzia ei comparata cu naivitatea buna a lui Geurtie imi parea deja tampita. A zburat la fel de repede cum a intrat in viata mea, pe nesimtite. Eram morocanos ca ma prinsese nunta lui Gusti si a apucatei fara insotitoare.
Evenimentul urma sa fie organizat in comuna de unde venea disperata, un satuc de langa Bucuresti uitat de Dumnezeu numit Ciorogarla. Inaintam pe poteca nepavata privind plictisit saracia lucie si casele din chirpici din jur. Colbul se ridic si imi murdarea costumul negru. Tot satul era adunat in jurul casei unde se tinea petrecerea. Tiganii se uitau flamanzi de dupa gard cum in ograda cea mare rudele disperatei chiuiau si dantuiau. Gusti statea retras cu banatenii lui insa privea vrajit pe nebuna, care avea o floare de bujor prinsa in cununa, cum juca impreuna cu tatal ei. In continuarea bataturii se intindea o livada racoroasa de nuci. Oamenii din jurul meu ma agasau si mai ca eram hotarat sa am duc sa ii felicit pe miri si sa ma scuz ca ma doare capul cand am vazut-o pe ea. Geurtie pasea confuza prin batatura si ii privea curioasa pe nuntasi. Purta o rochie usoara de vara vernil care se oprea sub genunchii ei butucanosi acoperindu-i formele generoase si scotand la iveala un decolteu cochet alb ca neaua. Ochii ei cercetatori s-au oprit pe mine si ne-am privit pret de cateva secunde sau minute, zile, saptamani, luni, ani sau secole. A incercat sa zambeasca.
“Ce faci?” am inghitit in sec.
“Bine, Baciu, dar tu?” a suras imbujorandu-se.
“Pe aici,” am rotit ochii in jurul curtii. “Robert ce mai face?”
Privirea i s-a intunecat si si-a muscat buza de jos. “Nu-i aici.”
“Aha,” am privit-o lung. Soarele dogoritor de Iulie ma batea in cap. “Asculta, Geurtie,” i-am zis. “N-ai vrea sa ne plimbam un pic ca tare mi-e ca o sa ma topesc?”
S-a gandit un pic, apoi cu falsa raceala mi-a raspuns. “Bine.”
Am pornit-o amandoi spre livada cu nuci. Aerul era deja mai racoros, iar mireasma amaruie ne alina din toropeala. Geurtie nu mai era cea din adolescenta, nu mai se amuza in sinea ei si nu imi mai arunca priviri furise. Mi-am dres glasul.
“Si ce-ai mai facut?” m-a intrebat. “Bine, dar tu?”
“Bine,” mi-a raspuns cu asprime. Am continuat sa mergem in liniste pana am poposit peste un leganas. Am invitat-o sa ia loc.
“Si Livia ce face?” a spus privind departe al casele indoite de timp si de ploaie.
“Nu stiu,” am zis incurcat. “Geurtie…” mi-am potrivit mana peste a ei.
“De ce nu m-ai sunat?” mi-a zis cu o voce tremuratoare privindu-ma in ochi.
“Asta vroiai?” am intrebat-o.
“De ce nu ma lasi, Mihai?” a suspinat.
“Asta vrei?”
“De unde sa stiu ce mai vreau?! Nu stiu… nu vreau sa alerg dupa naluci! Vreau…” s-a uitat in jos. “Lucrurile astea nu li se intampla fetelor ca mine.”
A inceput sa suspine. Plangea. Lacrimile ii siroiau calde pe obraji si rimelul i se scurge pe fata. I-am cuprins obrazul carnos cu o mana. Lacrimile ei ma opareau. Am inceput sa o sarut pe toata fata mai putin pe buze mereu soptind. “Ba da.”
I-am ridicat barbia rotunjoara si am privit-o. Era frumoasa.
“Eu pe tine te vreau.”
Nu am lasat-o sa imi raspunda. Buzele mele le-au cautat falmande pe ale ei caci stiam ca grozav de mult o iubeam.
____________________________________________________________________________________________________________________
Din perspectiva superficialului Mihai prezentat de mine. Mi se pare ca am un caracter cam oral, chiar foarte oral, desi am studiat cateva scrieri mai moderne si ca sa nu mai spun de cele realiste venit imediat dupa clasice cu structuri orale. Sper ca nu a deranjat asa de mult si sper ca nu l-am facut pe saracul Mihai sa para gay cand el se crede un adevarat hombre cu cojones(cum ar spune Lavinia si multe alte fete)
