Capitolul XV – Despre Iasomie
“Cine a raspuns la telefon?” l-am intrebat in timp ce imi priveam reflectia in licoarea verde din cana.
A oftat. “Jasmine.”
“A zis ceva ciudat inainte de ‘alo’,” i-am spus stramband din nas. “Asta m-a speriat mai mult.”
“A spus ‘Moshi Moshi’ care e forma de salut folosita in Japonia atunci cand raspunzi la telefon,” mi-a explicat. “Nu si-a dat seama cine erai. Meniul de la telefonul meu este in kanji si nu prea stie sa citeasca,” a spus amuzat.
“Kanji?” am repetat nestiind sigur daca am auzit bine.
“Caractere japoneze-kanji. Mazgaliturile alea,” a dat din umeri.
“Wow, ce complicate sunt.”
“Chiar sunt complicate si gandeste-te ca eu a trebuit sa le invat si pe cele Europene. O durea pe mama capul dupa ce terminam lectiile.”
“Mama ta stia franceza?” am intrebat.
A tacut putin. “Nu, cred ca mai bine spus ar fi ca mama stia japoneza.”
M-am incruntat putin. “Nu inteleg.”
“Mama mea nu este de origine japoneza. Este suedeza,” mi-a spus.
L-am privit uimita. “Dar eu am vazut-o si este adica…este asiatica! Chiar mai asiatica ca Jasmine!”
A suras. “Yuki nu e mama mea; naturala cel putin.”
“Vrei sa imi explici si mie?” l-am privit confuza.
A oftat din nou. “Nu prea e mult de explicat. Sunt numai prostii. Nu e neovie sa iti bati capul cu ele.”
“Spune-mi,” i-am zis. “Te rog.”
“Eh…mama mea este fiica unui deputat suedez. Tata a divortat de ea cand eu aveam trei ani si Junko cinci. S-a insurat imediat cu Yuki. Mama s-a intors in Suedia.”
“Imi pare rau…” l-am privit lung. Se uita ganditor la ceasca lui de ceai. “De-aia…” am spus ca prin vis. Si-a ridicat capul si m-a privit drept in ochi. Am zambit. “De-aia ai ochii atat de diferiti.”
Si-a scarpinat ceafa inainte sa imi raspunda. “Mda…s-ar zice ca seman cu mama foarte mult. Am si tenul foarte deschis. Junko seamana cu tata,” a dat ochii peste cap. “Atat fizic cat si psihic.”
Am chicotit. “Stai, parca mai aveai inca doi frati.”
“Da, Chiaki si Haruki. Chiaki are paisprezece ani si inavata la Madeleine si Haruki are sase ai.”
“Ce nume…” am spus visatoare. “Inseamna ceva?”
“Iti place sa pui intrebarea asta. Hm… pai de obicei Yuki inseamna zapada sau binecuvantare. Chiaki inseamna o suta de toamne, cred. Si Haruki…inseamna padure primavara. E foarte amuzant ca au nume de anotimpuri toti trei.”
“Si tatal tau?”
“Il cheama Daisuke care inseamna de incredere,” a ras. “Se foloseste de acest lucru la fiecare campanie politica.”
“Dar Kosuke? Inseamna ceva? Suna mai…deosebit.”
A dat din cap. “Nu, e chiar o banalitate de nume. Inseamna soarele care rasare.”
“Wow…ce nume interesante,” am spus invidioasa plictisita de numele europene.
“Randul meu, Irene inseamna ceva?”
“Ah…da. Intial, trebuia sa ma cheme Irina, pentru ca mama mea e romanca-rusoaica, dar Irina e destul de greu de pronuntat aici. In fine, am inteles ca numle meu vine din greaca si inseamna pace”
“Suna foarte bine,” a zis el.
“Merci,” am mai sorbit putin ceai. “Mama ta?”
“Ce e cu ea?” m-a intrebat.
“Cum o cheama?”
“Clara. Pe mama mea o cheama Clara.”
“Si cu ce se ocupa?”
“Este sotia unui lord de prin Suedia acum. Nu ne vedem prea des.”
“Oh…”
“Nu-i nimic. A ramas in Japonia pentru mine si pentru Junko pana cand a facut Junko treisprezece ani. A locuit in aceeasi casa cu noi…”
“Banuiesc ca atmosfera nu era tocmai…” am zis stanjenita.
“Sanatoasa? Deloc. Cred ca mama si Yuki s-ar fi inteles bine daca nu s-ar fi zvonit ca tata ar fi avut o relatie cu Yuki inca dinainte sa divorteze de mama.”
“Sunt sigura ca nu este cazul…”
“Ah, n-ar fi exclus. S-au casatorit la noua luni dupa divort. Chiaki a aparut in doi timpi si trei miscari,” a dat din umeri.
“Si Yuki?”
“Yuki e foarte de treaba. S-a purtat intodeauna frumos cu mine. O vedeam ca pe o adevarata confidenta cand eram mic spre disperarea mamei mele. Junko nu o placea pe Yuki si nici nu o place. Nu pentru ca era de partea mamei noastre. Nici pe departe. Doar ca Yuki este destul de nonconformista pentru o asiatica. Mariajul ei cu tata a dus la multe controverse.”
“Si cu fratii tai mai mici? Cum te intelegi?”
“Chiaki este foarte de treaba. Era partenera mea de joaca cand eram mici. Ma iubea foarte mult si eu o iubeam pe ea. Venea la mine de fiecare data cand Junko se purta urat cu ea. O data imi aduc aminte ca Junko i-a legat parul in noduri si l-a dat cu fixativ. A plans foarte mult pentru ca pana atunci avea parul lung, aproape pana la genunchi. Si i l-au tuns ca la un baiat. Ma asteptam ca Junko sa fie pedepsita. Nu a fost.Yuki nu s-a suparat deloc pe ea asa ca m-am decis ca eu trebuia sa fiu suparat pe ea. Nu i-a pasat.”
L-am ascultat cu atentie. Din cate se parea a avut sau poate inca mai avea un camin agitat. “Iti este dor de mama ta?”
M-a privit distras de parca nu mai era acolo cu mine. Poate isi amintea de mama lui. “Nu. Faptul ca ne vedem o data pe an este de ajuns pentru mine ca sa o iubesc. Nu imi e dor de ea. Este cu mine tot timpul,” mi-a raspuns. “Poate ma condamni ca imi iubesc mama vitrega mai mult. Nu poti sa iubesti o persoana care nu te iubeste macar putin inapoi. Asa e natura umana, Irene. Nu i te poti impotrivi. Nu am de gand sa ma impotrivesc.”
“Ah, vorbesti de parca am fi animale,” i-am spus stramband din nas.
“Din pacate, chiar suntem. Foarte multi ne abandonam ordinii si instinctului, ne ignoram gandurile si sentimentele oricat de staruitoare ar fi,” a inghitit in sec.
Mi-am muscat buza de jos. “Interesanta idee.”
Si-a scos portofelul.
“Noi ce suntem?”
“Scuze?”
“Noi cum suntem? Noi ce facem acum?” l-am intrebat. Trebuia sa il intreb.
A suras. “Recunosc, toata conversatia am incercat sa par cat de cat inteligent, dar aici m-ai prins. Nu stiu. Nu stiu daca ne lasam condusi de sentiment, impuls sau ratiune. Nu stiu. Esti unul din cele mai deosebite lucruri care mi s-a intamplat,” a lasat banii pe masa. “Sa te duc acasa.”
Era intodeauna o liniste sonora intre mine si Kosuke. De fiecare data cand eram aproape unul de celalalt simteam o liniste unica; un timp paralel si diferit decat cel in care ma aflam eu, sigura, fara el. Intre noi era o liniste care se transforma in muzica si in sentiment. Era o liniste aproape palpabila pe care o simteam, o auzeam si o gustam. In masina, cand intrasem in timpul cotidian, ma simteam alta persoana. Redevenisem Irene cea de zi cu zi. Irene pe care o stiau ai mei, pe care o stiau pritenele mele, Irene pe care o iubea Franck, Irene pe care eu nu o mai recunosteam. Simturile mi se acutizau si caldura care venea de la el ma facea sa imi ies din fire. Fiecare miscare, fiecare gest pe care il facea ma intarata. Vroiam sa il sfasii, vroiam sa il ranesc, vroiam sa isi iasa din minti. Vroiam sa fie nebun. Vroiam sa nu mai fiu singura.
“Am ajuns,” a oprit motorul. Ne-am uitat unul la altul.
Mi-am luat avant si m-am aruncat asupra lui inlantuindu-mi bratele in jurul gatului lui si mi-am innodat degetele in parul lui. Buzele mele le-au cautat flamande pe ale lui. Gustul de colonie imi pisca limba. Mainile lui se incolaceau pe spatele meu. Nu mai stia nici el cum sa ma tina, cum sa ma atinga. Vroiam sa fiu cu el. Acolo si atunci. Ne-am oprit gafaind. Am suspinat si m-am uitat jos la fata lui relaxata. Ochii lui imi dadeau fiori. Reusea sa ma patrunda numai din priviri. Tremuram. Palmele lui mi-au cuprins obrajii albi si moi. Degetele lui s-au scurs fluide pe gatul meu. Gafaiam. Tremuram. Simteam. Simteam ceva ce n-am mai simtit de mult. Degetele lui fierbinti s-au oprit pe clavicula mea urmarindu-i conturul. Era asa de ametitor incant mi-am lasat capul pe spate lasandu-l sa planteze sarutari lungi pe gatul meu. Extaz, nu eram departe de tine. I-am simtit mainile pe mijloc impingandu-ma deoparte.
“Trebuie sa pleci,” a spus uitandu-se in alta directie.
“Da,” mi-am trecut o mana prin par. Am deschis usa si am iesit din masina. “Pa.”
“Pa…” l-am auzit spunandu-mi distant.
Nu m-a privit nici cand am iesit din masina. Am trantit usa la camera mea si m-am proptit de ea. Iadul ma astepta de mult, dar daca tot merg acolo macar sa merg pana la capat. M-am uitat rusinata la fotografiile din rafturile mele. Una din ele era cu mine si familia mea la Disney Land. Urmatoarea era cu mine si Andree razand si invartindu-ne in cescutele Doamnei Ceainic. Langa ea, era o poza cu mine si Valerie la petrecerea de ziua ei. Urmatoarea era de acelasi eveniment numai ca langa noi erau si Dianne si Natalie, iar ultima era cu mine si cu Franck undeva in parc. Imi pare rau, dar v-am dezamagit pe toti. Nu ma mai recunosteam pe mine. Mi se parea ireala acea Irene care cauta cu pasiune ochii neatenti a lui Franck. Nu mai eram acea Irene.
“A fost incredibil!” Valerie a exclamat in timp ce eu sorbeam neatenta din Frapuccino-ul meu cu sirop de ciocolata si nuca de cocos.
Dianne se uita dezamagita la dublul ei expresso. “M-ai chemat aici la zece dimineata ca sa imi povestesti cat de bun e tipul ala gay la pat?”
Valerie a ranjit. “Nu e gay, iti zic sigur.”
“Haide, Dianne,” am auzit vocea soptita a lui Natalie care lasase deoparte ceaiul ei de mure. “Nu ii taia elanul.”
“Multumesc, Natalie,” Valerie a zambit. “Deci are o motocicleta! O parcheaza un pic mai incolo de liceu. Dupa ce am stat putin pe la pictura m-a invitat la el acasa sa ii mai vad din lucrari. Are camera si altelierul in mansarda casei lui! Este incredibil. Si chiar are niste lucrari impresionante. Si n-o sa va vina sa credeti, dar are o oglinda cat patul agatata de tavan. Nu va imaginati cat de incredibil este sa vezi cum ti-o-”
Dianne si-a dres glasul. “Prea multa informatie.”
“Scuze,” a zambit rosind. Eu ma uitam curioasa. Interesanta ideea cu oglinda. “Si are intregul spate tatuat. Are niste muschi…Impecabili. Cred ca n-am vazut in viata mea un baiat cu muschii atat de bine conturati.”
“Si are intregul spate tatuat?” am intrebat ridicand o spranceana.
“Da, e un model ciudat ca desenele din templele chinezesti,” a spus luand cu paiul frisca de deasupra caramelului ei macchiato.
“Si deci sunteti impreuna?” Dianne a intrebat.
“Cred ca da…adica ieri am facut-o de vreo trei ori si nu era nici zece seara…” a spus visatoare.
“Poti sa pastrezi anumite detalii,” Dianne a zis luand o gura din cafeaua ei.
Eu am inceput sa rad. “Oricum este, ma bucur pentru tine, Valerie. Esti cea mai tare!”
“Ai grija totusi, sa nu isi bata joc de sentimentele tale,” Dianne a zis cu grija.
“Sunt complet imuna,” a dat din umeri. “Dupa J.M. nu cred ca o sa ma indragostesc prea curand,” s-a uitat ganditoare la bautura ei inainte sa isi infiga din nou paiul in ea.
“O sa fie bine,” am mangaiat-o pe umar. Purta un pulover moale si alb care se potrivea de minune cu imaginea ei de printesa de gheata. Mi-a zambit dezvaluindu-si aparatul care acum era de culoare turcoaz.
“Daca nu, o sa ii rup eu genunchii,” Dianne a zis pe un ton serios.
“Putem oricand sa ii frangem pensulele,” Natalie a chicotit.
Ne-am uitat una la cealalta si am izbucnit in raz.
“Sunteti cele mai bune prietene pe care le poate avea o fata,” a zis ea incercand sa ne cuprinda cu bratele pe toate.
Atunci s-a auzit soneria de la telefonul ei si s-a ridicat de la masa. “Alo, Rochelle…”
Am dat ochii peste cap. “Ce parere aveti voi despre Rochelle?”
“Este draguta,” Natalie a zis.
“Infantila,” Dianne a fost mai flegmatica. “Dar e bine ca nu spune nimic despre noi si e o prietena pentru valerie. Tu ce crezi?”
Mi-am dres glasul. “Cred ca…cred ca atata timp cat nu incearca sa patrunda si mai mult in cercul nostru, poate sa stea pe langa noi.”
“Nu iti place de ea?” m-a intrebat Natalie.
“Rochelle nu este genul de persoana pe care poti sa o placi. Poti cel mult sa o accepti,” i-am raspuns. Probabil ca i-as fi frant inima daca fi zis ca nu.
Nu a mai spus nimic.
“Hey, fetelor,” Valerie s-a intors la masa. “M-a sunat Fred. Vrea sa ne intalnim. Nu va suparati pe mine daca sparg gasca?”
“Nu, stai linistita, oricum ma duceam la bazin,” Dianne s-a ridicat si si-a aruncat geanta de antrenament peste umar.
“Eu mai stau aici. Merg la cina cu Franck?” m-am uitat la Natalie.
“Stau cu tine,” a zis ea.
“Bine, fetelor, pa!” Valerie si Dianne au plecat.
“Robert ce mai face?” am intrebat-o pe Natalie.
A dat ochii peste cap. “Vrea sa isi faca un tatuaj…”
“Da?” am intrebat surprinsa.
“Da…” a spus plictisita. ”Vrea niste aripi sau nu stiu ce exact. Vrea sa imi fac si eu.”
“Si vrei?”
“Nu stiu. Nu cred.”
“Atunci spune-i sa nu mai insiste.”
“Pai nu insista. Chiar deloc. Dar ma simt eu prost ca nu am curaj sa fac asta pentru el…” si-a muscat buza de jos.
“Aici nu e vorba de curaj, Natalie.Daca nu te simti, el o sa inteleaga. Deja a inteles asa ca nu vad de ce iti faci probleme.”
“Pai nu vreau sa creada ca nu il iubesc.”
M-am uitat la ea putin incercand sa imi aduc aminte ultima data cand mi-am facut si eu atatea griji pentru sentimentele lui Franck. Nimic, nu imi mai aduceam aminte. Groaznic. Eram groaznica. Ma simteam atat josnica sa stau la aceeasi masa cu Natalie. I-am zambit fortat, dar ea deja era prea departe ca sa mai ajung la ea.
L’etang era un loc surprinzator de linistitor si chiar romantic. Mi se pare chiar uimitor ca Franck a poposit peste acest loc si ca a vrut sa ma duca. Era placut ca dupa luni de pierdut timpul prin cluburi dubioase, sa mergem la un restaurant discret de pe Rue Saint-Germain. Ajunsesem inainte si acum stateam la o masuta rotunda exact langa geamul de culoarea caramelului topit si priveam curioasa meniul. In restaurant erau predominant persoane trecute de prima tinerte; doamne sofisticate cu parul prins in coc si coliere de perle la gat. Interiorul, cum sugera si numele restaurantului, semana cu un elesteu. Peretii erau o nuanta placuta de bej, Buff cred, si aveau pictati pe ei umbrele difuze ale unor pasari de balta cum ar fi berzele si cocostarcii. Exact la intrare era o mica fantana din caramizi din care apa curgea in trepte. Pe ea pluteau flori de nufar pe care cred ca le schimbau in fiecare zi.
“Hey…” i-am zambit bland lui Franck care tocmai intrase in local.
“Buna, Irene,” a venit la mine si mi-a dat un pupic rapid inainte sa se aseze in fata mea. “Scuze ca am venit asa de tarziu, dar Madele, camerista mea din Kenya, a intrat in travaliu acum…” s-a uitat la ceas. “Trei ore si am dus-o la spital si am asteptat putin pana sa soseasca hoarda ei de rude.”
“A, da?” am spus uimita. “Sper ca e bine.”
“O sa mai trec pe acolo dupa cina,” a zis obosit. “Asa, deci, ai vazut ceva bun in meniu?”
“Au o gama variata de peste,” am zis ridicand din sprancene la paginile cartonate ale meniului.
“Va pot lua comanda?” a venit langa noi chelnerul in uniforma rosie care m-a condus.
“O sa luam un Salau cu Migdale si o portie de Calamari Livornesse,” am spus plimbandu-mi unghia rosie peste meniu.
“Excelenta, alegere,” a spus luandu-mi meniul din mana. “Vreti sa va aduc meniul cu deserturi?”
M-am uitat putin la Franck inainte sa raspund. “Da, sigur.”
“Si puteti va rog sa imi aduceti meniul cu vinuri?” l-a intrebat.
“Sigur ca da,” s-a retras politicos.
“Cum a fost intalnirea cu fetele?” m-a intrebat.
“Bine,” am dat din umeri.
“Valerie cum se mai simte?”
Intrebarea lui m-a surprins. Antipatia mea pentru J.M. a reaparut. “De fapt, este chiar foarte fericita. Iese cu tipul ala Frederich. Mi-a povestit…multe.”
“Cum ar fi?” m-a intrebat scarpinandu-se in barba.
“Strict confidential,” am ranjit. “Oricum nu ai avea cum sa intelegi.”
A dat din umeri. Intre timp sosise chelnerul cu meniul de vinuri.
“Un Sauvignon Blanc, va rog,” i-a spus.
“Nu era nevoie sa mai comanzi vin,” i-am zis.
“Stai linistita, e mai presus de noi. Un loc ca acesta cere un vin bun,” mi-a zambit.
L-am privit lung din celalalt capat al mesei. Nu il mai vazusem de mult timp zambind asa. Oare asa zambea tot timpul? Ca un spiridus ghidus? Cum poti sa uiti zambetul unei persoane pe care o vezi aproape in fiecare zi?
Am inghetat cu mainile inclestate pe genunchi. Abia acum observasem ca trei mese mai in fata astepta singura Jasmine. Parul ei de culoarea piersicii coapte era prins intr-un coc bogat cu betisoare cu pietre de jad. Purta ca de obicei o bluza din satin larga si fluida cu imprimeu auriu si flori verzi. Nu ii vedeam decat gatul lung si subtire ca al unei statui de bronz. Tinea mainile impreunate cu degetele petrecute unul peste celalalt. Astepta cu ochii inchisi; genele ei imposibil de lungi odihnindu-se deasupra pometiilor. Am inghitit in sec.
“Ce e?” m-a intrebat Franck.
“N-nimic. Ma uitam doar la fantana. E foarte relaxanta,” i-am raspuns incercand sa ma concentrez pe susurul apei.
“Mda,” a zambit. “Si mie mi-a placut ideea.”
Am incercat sa il privesc si sa ma calmez. Ochii mei priveau ingrijorati in toate directiile mai putin in directia lui Franck. Te rog nu; nu acum cand totul e asa de perfect.
Cand am simtit in aer un miros de iasomie am stiut ca totul s-a terminat. M-am uitat spre intrate, spre fantana. Nu am fost deloc surprinsa cand am vazut umbra lui Kosuke conturandu-se pe peretele de culoarea cremei de zahar ars. Am simtit cum sangele imi izbucnea in obrajii. Nuanta devenea din ce in ce mai stacoji; vedeam asta in oglinda paharului de cristal din fata mea. Era acolo; la doi metri distanta tinand in mana un buchet cu trandafiri albi si flori de ioasmie micute. Jasmine s-a ridicat si a plutit pana la el invaluindu-l in bratele ei. Am strambat din nas. Iasomii pentru Jasmine. Ce clichee. Imi venea sa vars.
“Irene!” am simtit mana lui Franck peste mana mea. “Irene, esti bine? Vrei sa cer un pahar cu apa cu zahar pentru tine?”
“N-nu,” m-am ridicat proptindu-mi dosul mainii pe frunte. Comparata cu fruntea mea era rece ca gheata. “Ma duc pana la toaleta.”
Am incuiat usa in urma mea si m-am aplecat asupra chiuvetei. Imi venea sa vars. Imi venea sa tip. M-am plimbat nervoasa de la un capat la celalalt. Nimic. Nu puteam sa ma calmez. Tremuram. M-am spalat pe fata si m-am uitat la reflectia mea in oglinda. Eram desfigurata. Nu mai eram Irene cea binevoitoare si educata. Era o Irene salbaticita care nu mai intelegea ce se intampla cu ea. Aduna-te. Calmeaza-te. Nu e vorba numai de tine, scarba egoista. E vorba de Franck. E mai presus de tine. Tot. Am deschis usa si instinctiv mi-am dus mana la gura ca sa nu tip. Era acolo.
“Ce dracu faci aici?!” l-am intrebat.
“Te-am vazut. Te rog, Irene, nu face o scena. Te rog calmeaza-te,” a vrut sa ma prinda de brat cu aceeasi mana cu care a mangaiat-o pe Jasmine. Nu l-am lasat.
“Stai linistit,” i-am spus taios. “Nu te voi expune in fata iubitei tale.”
“Nu e vorba de asta…” a marait.
“Stiu exact despre ce e vorba,” vocea mea era mai aspra decat am sperat. Ma descurcam bine.
“E vorba despre tine, proasto!” a suierat. “E vorba despre faptul ca Franck o sa se poarte urat cu tine si o sa te raneasca. Este vorba despre faptul ca o sa faca asta in fata mea!”
M-am holbat la el. “Cand spui lucrurile astea…ma ranesti mai rau decat iti poti imagina. Te rog, lasa-ma.”
M-am intors la Franck.
“Te simti mai bine?” m-a intrebat.
“Mult mai bine,” i-am raspuns. Intre timp ne adusese comanda.
Kosuke se intorsese la masa lui. M-a privit, dar l-am ignorat. Vorbea si el cu ea. Ii zambea. Ea radea si el radea cu ea.
“Vrei putin vin?” m-a intrebat Franck.
“Nu, merci,” i-am spus privindu-l pe Kosuke pe sub gene. Isi trecea varfurile degetelor deasupra incheiturii ei. Am tresarit. “De fapt, da. Te rog,” mi-a pus putin in pahar. “Putin mai mult?”
L-a umplut. L-am dat peste cap apoi zambind, “Inca unul.”
“Bine…” s-a uitat precaut la mine.
_________________________________________________________________________________________________________________
Cel mai lung capitol, dar sincer, nu stiu de ce imi cam place.
E un pic cam speriata…si nu imi prea plac buzele ei…prea pline pentru un personaj secundar. Aici avem o poza cu artista Natalie Imbruglia cand era ea tanara si “Shiver” si “Torn” si toate alea. Si ce coincidenta de nume! E cam la ce ma gandesc eu cand mi-o imaginez pe timida Natalie. La caracter seamana cu o fosta colega care imi era foarte draga…
OKay…in sfarsit ceva care-mi place. Poate l-ati recunoscut, daca nu este Hiroki Narimiya care l-a jucat pe Nobu in filmele Nana. Arata un pic cam gay in poza asta, dar e cea mai reusita pe care am gasit-o. Vedeti ochii aia? Aha…exact aia e privirea calculata care ii da fiori lui Irene. Hrrr….
